Am început săpăturile şi mai hotărâtă. Apoi, am început să îl visez pe Linu, la fel cum o visam pe Pancho (noi comunicam foarte bine când dormeam). Simţeam că îşi doreşte un suflet alături, chiar dacă era tare fericit cu noi. Îl visam apoi pe dragul nostru Peticel. Amândoi aveau acelaşi mesaj: „Fiţi atenţi în jur la un pisoi în întregime negru”.
Dupa câteva încercari nereuşite, a apărut un anunţ cu un pisoi de 2 luni, culmea, tot prin grupul prin care ajunsese şi Rufus la noi. Rufistan, cum îl alintam, fusese a doua chinchilluţă, care se dusese la final de 2021 şi care devenise, după multe bătăi, nedespărţit de Pancholina.
Ne-am dus după ea. Era micuţă, slăbuţă, nebunatică. Eram cu o prietenă, care mi-a spus pe dat' „E el!”. După ce am povestit şi am trecut peste o despărţire dureroasă (Kara crescuse cu 3 câini, toţi trei păreau îndureraţi că micuţa pleca, unul dintre ei începând chiar să plângă), am plecat înspre maşină. Am promis că se vor revedea – şi nu am uitat.
Kara a fost un personaj încă de la început. Nici nu o atingea măcar Linu şi ţipa. Şi mârâia (încă o face). Nici nu mai ştia săracul cum să se comporte cu ea. Aşa am dus-o vreo două zile şi două nopţi. A treia zi i-am găsit dormind îmbrăţişaţi, aşa cum fusese menit.
0 comments:
Trimiteți un comentariu